Presa internațională: IA ROMÂNEASCĂ e din nou la modă. Este folosită și în campania electorală

Presa internațională: IA ROMÂNEASCĂ e din nou la modă. Este folosită și în campania electorală

Cel mai apreciat articol vestimestar din România este ia cu motive tradiționale, scriu jurnaliștii Associated Press, într-un articol preluat inclusiv de Washington Post.

„Acest articol vestimentar este vechi de secole, dar a dispărut din vedere în timpul erei comuniste, autoritățile încercând să elimine tradițiile rurale. Acum, bluza s-a întors – apărând chiar și în campania prezidențială”, se explică în materialul AP.

Jurnaliștii străini spun, de asemenea, că ia poate fi văzută în prezent peste tot pe străzile Capitalei și că acesta „este un semn că românii se întorc la origini după un sfert de secol de la prăbușirea regimului sovietic”.

„Bluza este un articol vestimentar subțire cu broderii complicate purtat inițial de nobilii bizantini în secolul al șaisprezecelea și ulterior adoptat de către țărani”, se mai spune în articolul din presa străină.

Cei de la AP menționează, totodată, că premierul Victor Ponta a introdus în campania sa electorală postere pe care apar ii țărănești brodate în culorile drapelului românesc – roșu, galben și albastru.

„Este un mesaj care sugerează faptul că acest candidat este un lider al românilor”, a declarat etnograful Bianca Ciobanu de la Muzeul Țăranului Român pentru AP. „A fost reinventat, purtată pe fuste sau blugi, urbanizat, dar este bine că o vedem din nou”, a mai adăugat ea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
"Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Patru fraţi din Botoşani, bătuţi cu bestialitate de...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Primul caz din Europa de febră Oropouche, diagnosticat în Italia
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
VEȘTI NESPERATE pentru cei cu mașini DIESEL și pe benzină. Este informația momentului în România
Inteligența artificială, în lupta cu boala secolului. Procedura care poate salva milioane de vieți
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×